Controlul judiciar… cea mai comună și cea mai dezbătută chestiune juridică, disputată cel puțin o dată în carieră de către un avocat, chiar dacă, în cele din urmă, acesta alege să nu se specializeze în dreptul penal.

Practica este vastă, dosarele sunt multe (!) și soluțiile, de foarte multe ori, se aseamănă. Însă… nu este chiar atât de ușor de obținut controlul judiciar atunci când te confrunți cu o speță în care sunt implicate violențe, amenințări și prejudicii însemnate. Instanța de judecată este obligată să ia în considerare toate aceste aspecte și să pronunțe o măsură preventivă de natură să asigure respectarea ordinii de drept și protecția persoanei vătămate, în raport de periculozitatea inculpatului. Situația devine și mai complicată când ajungi în fața instanței superioare și încerci să susții contestația unui inculpat deja arestat preventiv. Pleci la luptă cu un minus, deoarece un judecător deja a fost de acord cu Parchetul, care a susținut că individul tău este un om periculos care nu trebuie lăsat în libertate.

Daaaar… se mai întâmplă și excepții. Vă voi prezenta un caz practic.

În viața unui avocat penalist este destul de frecvent întâlnită situația în care contestăm măsuri preventive și în special măsura arestului preventiv. Această măsură, cea mai dură dintre măsurile preventive, se dispune în situația în care este săvârșită o faptă de o gravitate ridicată, de regulă atunci când, printre altele, este prevăzută pedeapsa de cel puțin 5 ani. Libertatea unei persoane poate fi restricționată doar în mod excepțional. Instanța trebuie să analizeze atât contextul faptei, cât și profilul inculpatului.

Am fost desemnată în calitate de avocat din oficiu într-un dosar în care clienta a fost arestată preventiv pentru că, pe fondul unui conflict cu fostul concubin, i-a distrus (de două ori) anvelopele autoturismului. În concret, aceasta a susținut că a săvârșit faptele deoarece fostul concubin avea să îi restituie o sumă de bani. Persoana vătămată a susținut că aceasta, de fapt, este cunoscută pentru faptul că practică prostituția, nu are un alt loc de muncă stabil, este consumatoare de droguri și, pe lângă faptul că i-a vandalizat autoturismul, l-a amenințat cu moartea prin mesaje pe WhatsApp, în mod explicit.

Bun. Și acum ce să pledez în această situație pro clientă?

Însă…

Am luat dosarul și am început să îl studiez în amănunt. Am observat faptul că, într-adevăr, inculpata s-a deplasat până la autoturismul persoanei vătămate și i-a tăiat anvelopele. Ulterior, s-au certat și și-au adresat injurii prin WhatsApp. Persoana vătămată i-a spus clar că nu îi va restitui suma și că banii i-a folosit pentru a-și schimba anvelopele.

Inculpata s-a deplasat din nou la autoturismul persoanei vătămate și i-a tăiat încă o dată anvelopele, iar injuriile au reînceput. În urma acestor injurii, legate de copilul acesteia și adresate de către persoana vătămată inculpatei, aceasta l-a amenințat cu moartea în mod explicit ( „ Ascultă-mă pe mine, tu nu vei mai fi mult pe această lume, o să te caut și o să te omor ” ).

Persoanei vătămate, în schimb, nu i-a fost provocată o stare de temere, astfel cum a susținut în fața organelor de urmărire penală, deoarece a continuat să o provoace, scriind mesaje cu un conținut extrem de vulgar, cu referiri inacceptabile și ofensatoare la adresa minorului, care au depășit limita unei simple altercații verbale și au generat un context clar provocator. Inculpata a avut o reacție verbală urâtă la cuvintele pe care persoana vătămată i le-a adresat cu privire la fiul său (cuvinte cu conotații de pedofilie – astfel cum s-a exprimat inculpata).

În urma discuției pe care am avut-o cu ea, mi-a confirmat faptul că este, într-adevăr, o persoană care nu are un loc de muncă stabil, că avea nevoie de suma aceea de bani pentru ea și pentru fiul ei (sumă care i se cuvenea) și că urmează un tratament prescris de către un doctor neurolog, pe care și-l administrează de două ori pe zi.

Observând faptul că nu este dosarul tipic, în care pledăm pentru proporționalitatea măsurii și regretul inculpatului, am decis să prezint cazul în fața instanței de judecată într-un mod mai atipic.

Am atras atenția instanței asupra faptului că singurul motiv pentru care se află sub măsura arestului preventiv este faptul că a amenințat cu moartea persoana vătămată – infracțiune gravă, care este de natură să atragă această măsură – inculpata fiind descrisă în propunerea de arestare a Parchetului drept o persoană imprevizibilă și deosebit de periculoasă.

Însă, de ceea ce nu s-a ținut cont, este faptul că persoana vătămată a început să o provoace pe inculpată, aducând injurii foarte deplasate la adresa fiului acesteia, fapt pentru care inculpata a acționat în consecință și l-a amenințat. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține infracțiunea de amenințare. În concret, nu există nicio stare de temere din partea persoanei vătămate, ci, dimpotrivă, aceasta avea o atitudine batjocoritoare și continua cu injuriile. Singurul motiv pentru care inculpata a reacționat astfel a fost copilul său, ceea ce nu o transformă într-un infractor periculos care trebuie privat de libertate. Am subliniat și condiția ei socială extrem de precară. În plus, are probleme neurologice nediagnosticate și nu beneficiază de tratament. Am menționat și faptul că, în cauză, a fost dispusă de către procurorul care supraveghează urmărirea penală o expertiză medico-legală psihiatrică, care va lămuri aspectul medical, urmând să i se administreze tratament în caz de nevoie.

Soluția instanței de control judiciar a fost, recunosc, chiar și spre surprinderea mea, aceea de a admite contestația formulată de inculpată și de a înlocui măsura arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Această speță reprezintă, din punctul meu de vedere, dovada faptului că miile de dosare pe care le gestionăm noi, ca profesioniști ai dreptului – avocați, procurori, judecători – nu pot fi niciodată la fel. Acest aspect se explică prin faptul că dreptul penal, un domeniu frumos și trist în aceeași măsură, te pune față în față cu povești diferite și oameni total diferiți, care la prima vedere par la fel. Și cu toate că există și cauze asemănătoare, în care inculpații chiar sunt acei oameni periculoși care reprezintă un risc foarte mare pentru ordinea de drept, câteodată… există și acel dosar strecurat printre alte zeci, sute, mii, în care omul acela NU trebuie să fie în spatele gratiilor.

Și chiar mai rar decât atât… cel care îl face pe judecător să ajungă la această soluție este Avocatul din Oficiu.